citești poezii

Se tot vorbește de cărți, romane și diferite volume ale scriitorilor, dar prea puțin despre poezie în ultimul timp. Din acest motiv am hotărât să scriu despre motivele pentru care ar trebui să citim mai multe poezii.

Poezia nu ia mult timp din viața ta

Dacă ești o persoană ocupată și nu ai foarte mult timp la dispoziție probabil că nici nu vrei să începi în fiecare lună câte un roman de sute de pagini. Ceea ce poți face însă este să citești un volum de poezii deoarece acestea sunt scurte, dezvoltă imaginația și, în funcție de genul ales, te pot înveseli și să-ți facă ziua mai frumoasă.

Poezia îmbunătățește vocabularul

Adesea poeții aleg să folosească cuvinte mai pretențioase în interiorul textelor sau pur și simplu le pun acolo pentru a respecta măsura versurilor și a crea rimele dorite. Oricare ar fi motivul, cert este că multe poezii conțin cuvinte pe care nu le auzi zi de zi și este o oportunitate bună să-ți dezvolți vocabularul.

Acestea arată lumea într-o altă lumină

Obiecte obișnuite devin neobișnuite, iar situații comune devin nemaiîntâlnite. Poezia arată lumea prin ochii scriitorului și adesea poate prinde forme foarte interesante, poate chiar suprarealiste uneori.

Poezia te face să gândești

Versurile te pot face să te gândești mult mai mult decât în cazul unei cărți deoarece, într-o carte ai totul explicat, iar dacă nu este imediat explicat, pe măsură ce paginile trec vei înțelege totul din context și din deznodământul poveștii. Ei bine, cu poezia nu e chiar așa deoarece în general acestea sunt destul de scurte și autorul poate arunca acolo niște idei care te vor face să te gândești la ceea ce a vrut să spună. Uneori poți petrece zile întregi gândindu-te dacă un vers a vrut să însemne ceva sau altceva.

Îți poate da noi idei

Ca orice alt text scris bine, și poezia îți poate deschide mintea către noi idei sau puncte de vedere asupra unui subiect. Unul dintre genurile care te va pune și pe gânduri, dar va trezi și idei în mintea ta este simbolismul deoarece se folosește de înțelesul dublu al cuvintelor, dar și al situațiilor descrise. Acestea, împreună, îți vor face mintea să se gândească la tot felul de metafore și să creeze scenarii.