Greseli pe care le faci la interviuri

Nu intotdeauna ratezi un job bun din cauza faptului ca nu ai studiile necesare sau ca firma la care aplici are cu totul alte planuri pentru acel post. Uneori se intampla sa treci pe langa un astfel de job si sa nici nu iti dai seama de ce.

Printre cele mai intalnite greseli pe care oamenii le fac atunci cand aplica la joburi sunt faptul ca nu se pregatesc destul, nu gandesc dincolo de bani sau sunt foarte agresivi atunci cand vine vorba de negociere.

Ce se intampla atunci cand mergi la un interviu fara sa te pregatesti

Stii ca urmeaza un interviu important pentru tine, dar nu faci nimic, crezi ca daca te prezinti acolo si raspunzi la intrebari e de ajuns. Total gresit! Trebuie sa te informezi cu privire la compania la care aplici. Nimanui nu-i plac oamenii care merg la zeci de interviuri si uita si unde au ajuns. Gandeste-te cum ar fi sa ajungi la un interviu si sa te intrebe la ce job ai aplicat si nici macar asta sa stii. Crezi ca ai fi angajat?

De asemenea, este important sa stii daca firma unde aplici are un dress code sau poti merge imbracat asa cum vrei tu. Desi la interviu n-ar strica sa te imbraci ceva mai elegant, nu chiar intr-un tricou si blugi scurti.

Te rogi de angajator ca sa iti dea jobul

Principala sarcina a persoanei de la resurse umane este sa aleaga cel mai potrivit om pentru job, nu sa faca acte de caritate, asa ca daca te duci undeva sa te plangi ca ai copii acasa si ai nevoie cu disperare de un job sau lucruri de genul acesta cu siguranta nu iti va oferi o bila alba si nu vei fi recrutat.

Vorbesti de rau fostul angajator

Nimeni nu se asteapta sa schimbi jobul pentru ca la cel de dinainte era lapte si miere, dar sa vorbesti de rau fostii colegi spune ceva despre personalitatea ta si nimeni nu isi doreste sa angajeze pe cineva care are reactii de genul atunci cand pleaca de la firma sa aplice la alta. Consider ca neintelegerile de la fostul loc de munca trebuie sa ramana acolo si sa-ti continui viata cu noile oportunitati care apar.

Nu gandesti dincolo de bani

Banii nu inseamna totul si daca diferenta de salariu nu este foarte mare intre doua joburi ar trebui sa-l alegi pe cel care te face mai fericit. Daca mergi in fiecare zi asteptand sa se termine programul, nu conteaza cati bani primesti ca tot nu vei fi fericit.