Prăjitură cu foi de miere Dohotariu-Avram Alina 31 decembrie 2015 No Comment

A trecut mai bine de o săptămână de la ultima mea postare. Între timp a trecut și Crăciunul și ne pregătim pentru acest sfârșit de an cum știm noi mai bine, cu mâncare și băutură. Dacă pentru Crăciun nu mi-am dat prea tare silința în a pregăti ceva bun am zis să recuperez pentru acest sfârșit de an. Am pregătit multe bunătăți care încet-încet o să ajungă pe blog. Cel mai mult și cel mai mult îmi place să fac prăjituri așa că oboseala acumulată e ca și uitată atunci deserturile mele au un rezultat mulțumitor. Nu o să fiu niciodată pe deplin mulțumită de un desert pe care îl fac pentru că întotdeauna e loc de mai bine. Însă dacă rezultatul mă mulțumește desertul o să apară și pe blog, asta ca o mică paranteză. 
Prăjitura cu foi de miere era pe listă de ceva timp, iar acum am găsit ocazia perfectă pentru a o pregăti. Dacă inițial am vrut să o umplu cu o cremă de lămâie am ajuns să fac o cremă de griș care mie una îmi place tare mult.  Prăjitura aceasta e genul acela de dulce care îți dă senzația de ”acasă”, îți amintește de copilărie atunci când făceai foi pe dosul tăvii cu mama sau bunica, nu-i așa? Știam eu! Eu am dublat cantitățile pentru că am vrut să fac porție dublă, pentru mine și pentru mama mea. În final am copt vreo 11 foi din care am făcut 3 porții. Eu o să vă dau cantitățile pentru 5-6 foi de 20x30 cm. 

Timp de preparare: 60 de minute
Timp de coacere: 30 de minute
Timp de răcire: 12-24 de ore
Grad de dificultate: ușor

Ingrediente pentru foi:

500-550 g de făină
150 g de miere de albine
150 g de zahăr
50 g de unt moale
50 ml de lapte
1 ou bătut
o linguriță de bicarbonat de sodiu sau amoniac

Pentru cremă:

500 ml de lapte
200 g de zahăr
170 g de unt moale
60 g de griș
coaja rasă de la 1 lămâie (sau portocală)
1 plic de zahăr vanilat

În plus: un borcan de gem de caise

Mod de pregătire:

Mierea se amestecă cu zahărul, untul, oul bătut, laptele și bicarbonatul. Adică toate ingredientele în afară de făină. Se pun pe baie de aburi și se amestecă cu un tel până când se topește zahărul, iar compoziția începe să dea în clocot. Se ia apoi vasul de pe foc și se adaugă toată făina. Se amestecă la început cu o lingură apoi se frământă cu mâna. Trebuie să rezulte un aluat omogen, nelipicios care se împarte în 4-5 părți egale în funcție de mărimea tăvii folosite. Se întind cu sucitorul pe masa de lucru unsă cu făină și se așază apoi pe dosul unei tăvi. Eu am pus hârtie de copt pe tavă și apoi am așezat aluatul pe care l-am decupat frumos. Încercați să faceți foile drepte, egale și nu prea groase. Se coc apoi la 180 de grade pentru 5-6 minute. Dacă aveți două tăvi identice terminați mai repede. Eu având doar una a trebuit să mă mișc rapid. Dacă folosiți hârtie de copt o schimbați la fiecare foaie, iar în privința coptului e bine să le supravegheați pentru că se ard foarte repede. Cum s-au rumenit puțin le puteți scoate din cuptor. Lăsați-le să se răcească bine cu tot cu foaia de copt de dedesubt. Eu le-am lăsat până a doua zi. 

Pentru cremă se pune pe foc laptele împreună cu zahărul și aromele. Când laptele e fierbinte se adaugă grișul și se amestecă încontinuu până când compoziția se îngroașă. După ce a dat de câteva ori în clocot o puteți lua. Se transferă într-un bol, se acoperă cu folie alimentară și se lasă să se răcească. După ce s-a răcit se încorporează untul moale. Se unge prima foaie cu jumătate din crema pregătită. A doua foaie se unge cu gem de caise sau orice alt fel de gem vă place. A treia foaie se unge din nou cu cremă, iar peste ultima foaie se presără zahăr pudră. Puteți realiza prăjitura și din 5 foi, două cu cremă și două cu gem sau doar din 3 foi, una cu cremă și una cu gem. 
Se lasă prăjitura să se înmoaie pentru 12 ore minim. Cu cât o lăsați mai mult zile cu atât se înmoaie mai bine și e și mai bună.


Spor la treabă!


No Comment

Spune-mi ce crezi despre această rețetă! Părerea ta contează pentru mine!