Savarine cu pesmet Dohotariu-Avram Alina 14 octombrie 2015 No Comment

Nu mi-au plăcut niciodată savarinele de la cofetărie, pline de sirop și cu multă frișcă. Pe vremea când mâncam prăjituri de cofetărie alegeam mereu amandine sau prăjituri cu ciocolată în general. Acest lucru e valabil și acum, mereu aleg ciocolata și prăjiturile sau torturile cu ciocolată, dar partea bună e că acum mi le pregătesc acasă. Așa e și cu savarina, dacă o pregătești acasă e minunată, pui cât sirop vrei, câtă frișcă vrei, naturală, nu vegetală. Nu e greu deloc să pregătești savarine acasă, mai ales varianta aceasta de aluat cu pesmet, în genul pandișpanului. Mai  este și varianta cu dospire, dar pe aceea nu am testat-o. Rețeta am preluat-o din cartea Sandei Marin, ajutorul meu de nădejde când sunt în căutarea de rețete românești, mai puțin românești sau rețete vechi pe care ni le făceau mamele și bunicile nostre. Ca mai toate deseturile și mâncărurile românești nici savarina nu e o invenție românească. Este un desert pe care francezii l-au redefinit. Au preluat rețeta poloneză de baba au rhum, i-au dat altă formă, au îmbogățit-o cu sirop și frișcă. Astfel, au creat celebra savarină din aluat dospit și copt într-o formă specială. Eu am ales calea mai scurtă, fără dospire. Cine și de ce a inventat această metodă habar nu am, dar mie mi-au plăcut teribil cum au ieșit. 

Timp de pregătire: 30 de minute
Timp de coacere: 25 de minute
Grad de dificultate: ușor

Ingrediente:

5 ouă
5 linguri de zahăr
5 linguri de pesmet
1 lingură rasă de făină


Pentru sirop:

1 pahar cu apă
150 g de zahăr
2 linguri de rom (eu am pus extract de vanilie)

Pentru umplut:

500 ml de smântână pentru frișcă
dulceață de caise (eu am folosit un sos de fructe de pădure)

Mod de pregătire:

Se preîncălzește cuptorul la 180 de grade și se pregătesc tăvile pentru savarine. Eu am folosit o tavă de brioșe și 6 forme de mini tarte. Mi-au plăcut mult cum au ieșit în formele de brioșe, cele pentru tarte erau prea mari. Dacă vreți să aveți marginile ondulate trebuie să folosiți niște tăvi speciale pentru tarte în genul celor pentru cupcakes sau brioșe.
Se separă ouăle, iar gălbenușurile se mixează cu zahărul până se deschid la culoare și se topește zahărul. Se adaugă pesmetul și făina și se încorporează cu o spatulă. Se mixează albușurile spumă cu un praf de sare și se încorporează și acestea. Se toarnă compoziția în formele unse cu unt și tapetate cu făină sau pesmet. Dacă folosiți forme de silicon le ungeți doar cu puțin ulei. 
Se coc pentru 20 de minute. Ale mele s-au copt foarte repede, cred că nici 20 de minute nu le-am lăsat. După 15 minute m-am uitat la ele și când am văzut că s-au rumenit le-am scos. 
Se lasă să se răcească bine în forme și se scot apoi pe un  grătar. Se pregătește siropul din zahărul și apa care se pun la încălzit până se topește zahărul. Se aromatizează cu rom, vanilie sau cognac și se lasă să se răcească. 
Se taie partea de deasupra a savarinelor, se însiropează și se dau pentru 30 de minute la rece. Se umplu apoi cu frișca naturală și se ung cu dulceață deasupra. Eu am folosit un sos de fructe de pădure pe care l-am lăsat să se prelingă și pe margini. Se sau savarinele la rece și după ce s-au răcit se pot consuma. 



Spor la treabă!

No Comment

Spune-mi ce crezi despre această rețetă! Părerea ta contează pentru mine!