Înghețată Stracciatella Alina Avram 22 august 2015 No Comment

Abia am așteptat să mă întorc la cea mai nouă pasiune a mea în materie de deserturi: înghețata. Și cum am ajuns în Italia, mi-am și pus mașinuța de înghețată la treabă. Am făcut îngheață stracciatellla, adică acea înghețată cremoasă cu bucățele de ciocolată neagră în compoziție. Nu e înghețata mea preferată din gelaterii, dar mi-am propus să o încerc acasă și să văd ce iese. Varianta aceasta a mea are și ciocolată albă în compoziție, dar nu are ouă. Știu că sunt mai multe variante de stracciatella, dar cea care conține și ouă, lapte, smântână e cu siguranță mult mai cremoasă. Nu o puteți face fără mașina de înghețată pentru că e foarte lichidă și nu iese cremoasă fără ajutorul acesteia. 

Timp de preparare: 20 de minute
Timp de răcire: 4-5 ore
Grad de dificultate: foarte ușor

Ingrediente:

100 g de ciocolată albă
200 ml de lapte
200 ml de smântână pentru frișcă
50 g de ciocolată neagră

Mod de pregătire:

Laptele și 100 ml de smântână se pun pe foc împreună cu ciocolata albă rupă bucăți. Se lasă la foc mic până se topește ciocolata, dar fără să fiarbă. Puteți pune ciocolata într-un bol și adăugați ulterior laptele și smântâna încălzite. Amestecați până se topește ciocolata și mixați apoi conținutul pentru 5 minute pentru a se răcori bine. Dați-l apoi la rece pentru 30 de minute.  Restul de smântână lichidă se mixează și se încorporează amestecului răcit. Se toarnă compoziția în mașina de îngheață și se lasă să se înghețe pentru 30 de minute. La final se adaugă ciocolata neagră tocată și se transferă înghețata în alt vas ce va merge la congelator. Se poate mânca și așa, dar e destul de molcuță, e recomandat să mai stea câteva ore la congelator. 
Se scoate apoi de la rece, se pune în cupe, se rade puțină ciocolată neagră deasupra și se servește cu poftă!


Spor la treabă!

No Comment

Spune-mi ce crezi despre această rețetă! Părerea ta contează pentru mine!