Sandviș cu ou și brânză de capră (rețetă pentru copii) Dohotariu-Avram Alina 13 mai 2015 No Comment

Sandvișul acesta vesel e perfect pentru acele dimineți când vrem să ne ridicăm moralul. E genul de sandviș care îți aduce zâmbetul pe față. Îl puteți pregăti pentru a-i face o surpriză persoanei iubite, copiilor voștri, etc. Nu aveți nevoie în mod deosebit decât de o formă specială pentru a realiza oul. Se găsesc pe piață astfel de „ajutoare” în formă de inimă, stea, fluture, etc. 

Timp de pregătire : 15 minute
Grad de dificultate : foarte ușor

Ingrediente:

2 felii de pâine
2 ouă mari
1 roșie
50 g de brânză de capră
ulei pentru prăjit

Pentru decor:

chives
măsline fără sâmburi
castravete

Mod de preparare:

Se încinge uleiul într-o tigaie și se așază o formă de inox în formă trifoi, floare sau stea în tigaie. Se așază oul în formă și se coace fără a-l rumeni și fără a-l învârti de pe o parte pe cealalta. Se stropește cu ulei încins în timpul coacerii. După ce s-a copt se înlătură forma de inox și se scoate oul pe hârtie absorbantă. Se procedează la fel și cu celălalt ou. Se feliază brânza și roșia. Se așază pe o farfurie o felie de pâine, una de brânză deasupra, apoi o felie de roșie și la final oul. Se decorează cu firele de arpagic verde, măsline fără sâmburi și castravete.



Să vă fie de bine!

No Comment

Spune-mi ce crezi despre această rețetă! Părerea ta contează pentru mine!