Whoopies cu lemon curd Alina Avram 2 aprilie 2015 2 Comments

Dacă data trecută i-am făcut prea plați (vedeți aici), acum i-am făcut prea bomboși! V-am mai zis ce sunt acești whoopies în postarea trecută: o combinație între compoziția de biscuiți și cupcakes, ce lipiți cu cremă după preferințe arată ca niște sandvișuri. Aceștia de față arată mai mult a burgeri :)). Mai degrabă sunt niște prăjiturile simpatice, pentru că textura lor mă duce cu gândul la blatul de tort, decât la biscuiții umpluți. De fapt se și numesc whoopies pies. Părerea mea că nu sunt prea pretențioși, nu trebuie să arate foarte elegant și pot fi umpluți cu multe creme, cea de bază rămânând crema de marshamallows. 

Ingrediente pentru 15 whoopies:

125 g de unt moale
1 ou
150 g de zahăr
250 g de făină
50 g de cacao amară
1 linguriță de bicarbonat
1 vârf de linguriță de sare
100 ml de lapte
50 g de iaurt natural

Pentru lemon curd:

3 ouă
150 g de zahăr
50 g de unt
coaja de la 1 lămâie
zeama de la 2 lămâi

Preîncălziți cupotorul la 175 de grade celsius. Untul moale se mixează cu oul și zahărul până devine spumos. Făina se amestecă cu cacaua, bicarbonatul și sarea. Laptele se amestecă cu iaurtul. Se încorporează la mână făina cernută împreună cu cacaua, bicarbonatul și sarea alternând cu amestecul de lapte ș iaurt. Adăugați 2-3 linguri de făină cernută, 2 de lapte și iaurt și tot așa până la epuizarea ingredientelor. Aluatul rezultat e destul de lipicios. Luați câte o linguriță de aluat și așezați-l într-o tavă de copt tapetată cu hârtie de copt. Lăsați distanță între ele și aplatizați-le puțin cu lingurița pentru a nu ieși foarte bombate după ce se coc. Coaceți cam două tăvi și jumătate din acestea pentru maxim 12 minute. După 10 minute puteți încerca să vedeți dacă s-au copt, desprinzând ușor un whoopies cu un cuțit mic. Dacă se desprinde ușor e gata,  dacă stă încă lipit nu e gata. Aveți grijă să nu se rumenească prea tare dedesubt. Scoateți-le apoi pe un grătar la răcit. 

Pentru pregătirea lemon curd-ului aruncați un ochi aici și aici. Ouăle întregi se mixează cu zahărul și apoi se adaugă zeama de la 2 lămâi și coaja de la o lămâie. Se transferă amestecul pe bain-marie și se amestecă până se îngroașă compoziția. În 15 minute se va îngroșa suficient de mult. Nu trebuie să amestecați chiar mereu, pentru că atunci când va ajunge la temperatura optimă veți observa că începe să se îngroașe. Lăsați-l să se răcească câteva ore la rece. Eu îl aveam pregătit de câteva zile și l-am ținut la frigider într-un borcănel. Vă recomand să-l pregătiți și voi cu o zi înainte. 
Umpleți biscuiții cu lemon curd și încercați să-i așezați cât mai drepți ca să nu se scurgă întreaga cremă din ei. E un gen de cremă cu o consistență mai moale. Eu zic că această combinație de whoopies o să vă placă. Îi puteți decora și cu bombonele colorate pe margini. 


Să vă fie de bine!

2 comentarii :

Spune-mi ce crezi despre această rețetă! Părerea ta contează pentru mine!