Focaccia cu mozzarella și pesto Alina Avram 23 noiembrie 2014 6 Comments

Eu nu prea consum pâine, iar dacă o consum o prefer pe cea integrală. Îmi place însă să o pregătesc, să plămădesc aluatul, să văd cum crește, să îi simt mirosul ce se răspândește îmbietor în toată casa. Nu am mai copt de ceva timp pâine și tocmai ce mi-am achiziționat o carte despre pâine, am zis că trebuie să coc ceva bun. Am ales focaccia, una dintre cele mai versatile și mai cunocute tipuri de pâine din Italia. Procedeul e simplu, doar că trebuie frământată și lăsată la crescut de vreo 2-3 ori, asta în varianta scurtă. Cea mai bună focaccia pe care o poți mânca în Italia este cea genoveză, la fel și cel mai bun pesto. Eu am transferat minunățiile genoveze în propria-mi bucătărie. Eu zic că a ieșit mulțumitor, oamenii mei au fost încântați de rezultat! O puteți face desigur  și fără mozzarella sau pesto, le puteți înlocui cu usturoi sau măsline.

Ingrediente:

20 g de drojdie proaspătă
350 ml de apă călduță
3 linguri de ulei de măsline extravirgin
500 g de făină albă
2 lingurițe de sare
o crenguță de rozmarin
150 g de mozzarella de bivoliță
2 linguri pesto de busuioc(alla genovese)

Mod de preparare:

Ungeți cu puțin ulei de măsline o tavă rotundă cu diametrul de 25 de cm. Amestecați drojdia cu 60 ml de apă, apoi adăugați și apa rămasă și uleiul.
Cerneți făina împreună cu sarea într-un vas încăpător. Faceți o gaură în mijloc și adăugați drojdia. Începeți să frământați până devine un aluat moale, lipicios. Transferați-l pe masa de lucru unsă cu făină și continuați frământarea timp de 10 minute până devine elastic și se desprinde de pe mâini.  Puneți-l la crescut pentru 60-90 de minute în tava unsă cu unt și acoperiți-l cu folie transparentă unsă cu puțin ulei.
Transferați din nou aluatul pe masa de lucru unsă puțin cu făină și adăugați rozmarinul tocat. Frământați-l bine și așezați-l din nou în tava unsă. Acoperiți-l cu folia transparentă și lăsați-l acolo pentru 30 de minute. 

După ce s-au scurs cele 30 de minute întindeți aluatul într-o foaie dreptunghiulară pe care o așezați în tavă.  Cu ajutorul degetelor faceți niște găurele din loc în loc. Acoperiți aluatul cu altă folie transparentă unsă cu puțin ulei și lăsați-l așa pentru 30 de minute.
Înainte de a da tava la cuptor, la temperatură medie, turnați puțin ulei de măsline deasupra. Coaceți focaccia pentru 20 de minute în cuptorul preîncălzit. După cele 20 de minute, scoateți-o, așezați deasupra mozzarella și mai coaceți pentru 5 minute maxim, până se topește brânza. 
Ungeți focaccia cu pesto și serviți-o de îndată ce se răcorește puțin. Nu uitați că savurată caldă e cea mai bună. Sosul pesto de busuioc e cumpărat, nu l-am făcut eu de această dată. Cum v-am zis , puteți renunța la el, dar puteți adăuga măsline, roșii uscate, etc.





Să vă fie de bine!

Tags:

6 comentarii :

Spune-mi ce crezi despre această rețetă! Părerea ta contează pentru mine!