Mud Cake Dohotariu-Avram Alina 16 noiembrie 2013 20 Comments

Gata! Pot spune că mi-am descoperit desertul cu ciocolată favorit: mud cake-ul. E pentru prima dată când îl încerc și-mi place teribil. Știu că se poate folosi și ca blat pentru alte torturi, dar mie mi se pare un tort în adevăratul sens al cuvântului, plus că este un desert dens, foarte ciocolătos, sățios și savuros. Eu ador ciocolata și deserturile cu ciocolata așa că acest  mud cake mi-a pus capac. Ce să mai zic de faptul că e un dulce ''durabil'' în sensul că păstrat la rece vă puteți delecta mai multe zile din el. Atenție însă că păstrat la rece se întărește puțin și îl face mai greu de tăiat, dar e la fel de bun la gust, poate chiar mai bun. Nu știu alții ce părere au despre mud cake, cum le-a reușit sau cum îl savurează, dar pe mine m-a dat gata. Să nu uitați să aveți și un pahar mare cu apă lângă felia de desert! Dați o fugă și până la Diana să savurați și din mud cake-ul propus de ea. O să vă încânte privirea și o să vă stârnească pofta de dulce!

Ingrediente pentru blat:
100 g de făină albă
100 g de făină albă cu agent de creștere
150 g de ciocolată neagră (74% cacao)
3 ouă
400 g de zahăr
250 ml de lapte
250 g de unt
100 g de cacao amară
o esență mică de rom

Pentru glazură:
50 g de ciocolată neagră
3 linguri de smântână dulce
fulgi de ciocolată neagră

Mod de preparare:

Rețeta e simplă. Untul, ciocolata ruptă bucățele, zahărul, romul și laptele se pun la foc mic și se lasă să se topească totul, amestecând din când în când, fără să fiarbă însă. Se lasă apoi să se răcorească.
Între timp pregătiți o formă de tort pe care o ungeți cu unt și o tapetați cu hârtie de copt în așa fel încât să nu aveți striații pe pereții acesteia.Adică decupați mai întâi o bucată rotundă pe care o lipiți pe fundul vasului și apoi decupați din nou o fâșie pe care o lipiți pe pereții acestuia. Eu am folosit un vas de ceramică. Puteți folosi chiar și o tavă cu inel detașabil, dar îmbrăcați-o și pe aceasta în hârtie de copt. Regula à la carte așa prevede. Nu am îmbrăcat-o eu prea bine, dar nu prea am răbdare la astfel de lucruri.
Cele două tipuri de făină se cern împreună cu cacaua. Se adaugă peste acest mix de făină și cacao, compoziția de ciocolată lăsată la răcit. Se încorporează cu mixerul puțin câte puțin. La final se adaugă și ouăle bătute puțin (ca la omletă) . Se toarnă compoziția în tavă și se coace la 160 de grade pentru o oră. În timpul coacerii mud cake-ul meu s-a crăpat, dar nu e o problemă pentru că oricum se acoperă cu glazura de ciocolată. În privința acesteia am topit ciocolata împreună cu smântâna dulce și am ornat mud cake-ul răcorit cu aceasta. L-am decorat apoi cu câțiva fulgi de ciocolată neagră. În privința smântânii folosite pentru glazură e vorba de smântâna pentru gătit pe care o utilizez. Aceasta are un gust dulce. Puteți folosi frișcă lichidă în loc de aceasta. Când am făcut pozele tortul nu era răcit bine, dar trebuia să-l pozez cât încă mai era ziuă. Lăsați-l să se răcească bine de tot și pe urmă păstrați-l la rece. Aștept impresii de la voi!



Să vă fie de bine!

Tags:

20 de comentarii :

  1. Mie una mi-ar placea sa savurez o felie din acest desert!

    RăspundețiȘtergere
  2. Wow!!! Ce-mi place cum arata! Si mie imi place la nebunie si chiar cu cat sta mai mult cu atat e mai bun. Pupici, Alina! :*

    RăspundețiȘtergere
  3. Deja ma gandesc cand sa-l fac ;-). arata senzational si descrierea ta imi place mult! Daca nu am faina cu agent de crestere ce fac, pun o lingurita de praf de copt?
    Pup dulce!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îți recomand să folosești făină cu agent de creștere. Ți-am scris și pe facebook.

      Ștergere
  4. E superb, Alina! Super ciocolatos!
    Iar pozele sunt foarte frumoase, deja se respira atmosfera de Craciun!

    RăspundețiȘtergere
  5. Răspunsuri
    1. Nu știu să îți spun exact pentru că nu locuiesc în Romania, dar dacă nu găsești adaugă o linguriță de praf de copt la 200 g de făină.

      Ștergere
  6. Trebuie incercat!!! Tava de 26 cm este buna? Multumesc.

    RăspundețiȘtergere

Spune-mi ce crezi despre această rețetă! Părerea ta contează pentru mine!