Tartă rapidă cu roșii și brânză Alina Avram 10 august 2013 14 Comments

Ce bine și frumos că Diana ne provoacă luna aceasta să gătim cu roșii! Din fericire am roșii destule în grădină, de toate felurile și dimensiunile. Și cum a fost atât de cald pe aici în ultima perioadă nu am avut niciun chef să pregătesc rețete complicate așa că am apelat fie la o supă de roșii, fie la o tartă cu roșii pentru a ne potoli foamea și a ne dezmierda simțurile. Pentru că ce asociere poate fi mai nimerită decât cea dintre roșii, busuioc și ulei de măsline?! 

Ingrediente:

un pachet de aluat foietaj
2 roșii mari
200 g de roșii mici (cherry)
150 g de brânză robiola
ulei de măsline
sare, piper
busuioc proaspăt

Mod de preparare:

Rețeta e simplă după cum bine v-ați dat seama, iar cantitățile pot varia în funcție de preferințele fiecăruia dintre voi. Brânza robiola o puteți înlocui cu ricotta sau cu orice alt gen de brânză moale, tartinabil, gen philadelphia. Așadar, aluatul foietaj (al meu era rotund ca și tava folosită) se întinde într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Brânza se amestecă cu 3 linguri de ulei de măsline și puțină sare și piper. Se întinde apoi în tavă, peste aluat. Se distribuie deasupra roșiile tăiate felii și cele mici, netăiate. Se stropesc cu puțin ulei de măsline și se condimentează cu sare și piper. Se adaugă și câteva frunze de busuioc proaspăt, se îndoaie marginile aluatului și se dă tarta la cuptor, la foc moderat. Se lasă pentru 20-25 de minute, până când aluatul se umflă și se rumenește. Dacă nu vreți să apelați la varianta rapidă de aluat foietaj cumpărat, îl puteți pregăti chiar voi în casă. Cum vă place mai mult!



Să vă fie de bine!
Tags:

14 comentarii :

  1. Ce faina e si asa colorata iti deschide apetitul!

    RăspundețiȘtergere
  2. Minunata!! Exact pe gustul meu <3. Iti multumesc ca trimiti frumusetea asta colorata la parada,Alina. Te pup, draga mea.

    RăspundețiȘtergere
  3. chiar aveam un pachet de aluat foietaj in congelator si nu stiam ce sa fac cu el. ador combinatia rosii - branza - busuioc, asa ca reteta aceasta vine la tanc :) multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  4. Ce poate fi mai bun decat o combinatie de rosii cu branza pe un blat de foietaj?

    RăspundețiȘtergere

Spune-mi ce crezi despre această rețetă! Părerea ta contează pentru mine!