Browsing "Older Posts"

Angel Food Cake

M-am îndrăgostit de această prăjitură a îngerilor. Nici nu mă mir de ce se numește așa. E pufoasă, albă și delicată. Am pus-o  în valoare cu niște frișcă naturală și zmeură proaspătă. Se poate consuma și simplă, dar parcă îi stă mai bine alături de niște creme neîndulcite, chiar acrișoare. Nu e foarte dulce, dar fiind o prăjitură pe bază de albușuri și zahăr nu o puteam asocia cu creme dulci. Pentru realizarea acestei prăjituri aveți nevoie de o formă cu gaură, gen guguluf, ciambella, chiffon cake, etc. Și mai trebuie să vă procurați și puțin cream of tartar. Mie mi-a încăput la fix în forma mea de guguluf, dar am înjumătățit de la bun început cantitățile indicate pentru o formă mai mare de  24-26 de cm. 

Timp de preparare: 20 de minute
Timp de coacere: 30 de minute
Timp total de pregătire: 50 de minute
Grad de dificultate: foarte ușor

Ingrediente: 

6 albușuri medii (la temperatura camerei)
80 g de făină
1 praf de sare
1/2 linguriță de cream of tartar (3 g)
150 g de zahăr 
1/2 baton de vanilie

250 ml de smântână pentru frișcă
100 g de zmeură (sau căpșuni)

Mod de pregătire:

Se preîncălzește cuptorul la 180 de grade. Albușurile se mixează cu un praf de sare și se adaugă pe rând zahărul tos. Se adaugă apoi și cream of tartar și semințele de vanilie. Când albușurile sunt bine mixate (în genul compoziției pentru bezele) se încorporează la mână făina cernută. Se amestecă ușor pentru că amestecul trebuie să rămână cât mai aerat. 
Se toarnă compoziția într-o formă care nu se unge cu nimic și se coace pentru 30 de minute. Se lasă apoi să se răcească suspendată pe o sticlă, de preferință. După ce s-a răcit în totalitate se desprind ușor marginile cu un cuțit și se așază pe o farfurie. Se decorează cu frișcă naturală și zmeură (în cazul meu).  




Spor la treabă!
28 noiembrie 2015

Pere cu sos de brânză și nuci

Sună puțin ciudat ”pere cu sos de brânză”, nu-i așa? Provocarea a venit atunci când a trebuit să pregătesc niște rețete cu cașcaval și cum de rețete sărate eram cam sătulă am zis să fac și ceva dulce sau dulce-sărat, mai exact. Așa am ajuns să pregătesc pere cu sos de cașcaval și gorgonzola. Combinația pere-gorgonzola-nuci e una deja arhicunoscută. Ce poate părea oarecum ciudat e inserarea cașcavalului în toată ecuația aceasta, dar nu-mi displace. Cel puțin când le-am gusta mi-a plăcut cum au ieșit, dar se poate și mai bine. Am adăugat puțină miere de albine pentru a scoate mai bine în evidență gustul dulce-sărat. Perele alese nu erau dintre cele mai dulci. Cum eu nu-s critic culinar, cred că ajunge cu povestea asta. Cel mai indicat ar fi să le încercați pentru că se fac rapid și sunt foarte bune. 

Timp de preparare: 10 minute
Timp de coacere: 30 de minute
Timp total de pregătire: 40 de minute
Grad de dificultate: foarte ușor

Ingrediente:

4 pere 
50 g de cașcaval
50 g de gorgonzola
200 ml de lapte cald
20 g de unt
20 g de făină


Mod de preparare:

Pentru pregătirea sosului se încinge untul într-o tigaie și se adaugă făina. Se amestecă rapid să nu se ardă și se adaugă laptele cald. Se amestecă încontinuu până când se desfac cocoloașele formate și până când sosul capătă o consistență cremoasă și omogenă. Exact ca la sosul bechamel. Se adaugă cașcavalul tăiat cubulețe și gorgonzola, amestecând până când se topesc în totalitate. Se ia de pe foc sosul format, care e mai mult o cremă decât un sos ca și consistență. 
Se spală perele, se usucă, se curăță de cotor și semințe. Se face o gaură în mijloc unde au fost semințele și se pune sosul de brânză. 
Se coc apoi în cuptorul preîncălzit la 180 de grade pentru 30 de minute. În funcție de calitatea perelor poate dura mai mult sau mai puțin până se fac. Trebuie să intre furculița ușor în ele, dar să nu se înmoaie de tot. Se servesc apoi calde cu nuci prăjite și cu miere de albine. 




Spor la treabă!
26 noiembrie 2015

Guguluf cu cacao

Pentru realizarea acestui guguluf m-am inspirat de la Iginio Massari, un mare patiser italian care are un astfel de chec ce poartă numele de Dolce Creola. Eu am adăugat în plus și puțină cacao pentru a crea aspectul marmorizat. Guguluful e foarte bun, are unt și ouă din belșug, e pufos și parfumat. Îl puteți coace într-o formă normală de chec sau într-o formă de guguluf, bundt cake, ciambella, etc. Eu nu mai folosisem de mult forma de guguulf, iar rețeta originală prevede folosirea uneia. Am înlocuit amidonul de orez din rețetă cu făina de orez, dacă nu le găsiți să le cumpărați folosiți un alt fel de amidon. Înlocuirea unui tip de amidon cu un altul influențează mai mult asupra produsului final, în sensul că un chec cu amidon de orez sau de cartofi diferă ca și consistență finală. Amidonul de orez față de făina de orez îl ține mai compact și mai pufos, de aceea e și recomandat să-l folosiți dacă îl găsiți.  Mie îmi rămăsese făina aceasta în dulap așa că am folosit-o pe aceasta. 

Timp de preparare: 20 de minute
Timp de coacere: 40-50 de minute
Timp de răcire: 30 de minute
Timp total de pregătire: 100 de minute
Grad de dificultate: ușor

Ingrediente:

200 g de unt moale
200 g de zahăr pudră
100 g de amidon de orez (eu am folosit făină de orez)
1 g sare
115 g de făină albă 
coaja de la 1/2 lămâie
1 lingură de rom
100 g de gălbenușuri 
125 g de ouă întregi 
5 g de praf de copt

1 lingură de cacao
1-2 linguri de lapte

Mod de pregătire:

Untul moale se  mixează cu zahărul până când devine cremos. Se adaugă sarea, coaja de lămâie și romul. Se adaugă amidonul cernut, ouăle întregi și gălbenușurile, alternând cu făina cernută împreună cu praful de copt. Adică adăugați câteva ouă, apoi puțină făină și tot așa până la epuizarea ingredientelor. Trebuie să rezulte o compoziție omogenă și cremoasă care să nu fie separată sau cu cocoloașe. Se unge cu unt o formă de chec sau de guguluf și se tapetează cu zahăr brun. Se toarnă un sfert din compoziție în formă. Compoziția rămasă se împarte în două, o parte se amestecă cu cacaua și laptele până când rezultă o compoziție omogenă care se toarnă peste cealaltă în formă. Compoziția rămasă neamestecată se toarnă deasupra celei cu cacao. Se toarnă așadar compozițiile în straturi fără a amesteca deloc. Pe scurt, o împărțiți în 3 părți egale, două le lăsați așa și într-una adăugați cacaua și laptele. 
Se coace checul la 180 de grade pentru 40-50 de minute. Dacă observați că se rumenește prea tare deasupra îl puteți acoperi cu staniol. Se face testul cu scobitoarea și când iese curată e gata checul. Se lasă să se răcească bine în formă, apoi se răstoarnă, se decorează cu zahăr pudră și se servește.
Dacă folosiți ouă mai galbene o să aveți o culoare mai pronunțată, așa ca a mea, dacă gălbenușurile sunt mai palide, la fel o să fie și checul. Efectul marmorizat e opțional, puteți renunța la el. Mie mi-a plăcut tare mult cum se vede în momentul în care e tăiat. Tapetarea cu zahăr brun îi conferă un strat ușor crocant la exterior care se îmbină perfect cu textura pufoasă la interior. 




Spor la treabă!
24 noiembrie 2015

Omuleți din turtă dulce

Dacă anul trecut am făcut brăduț din turtă dulce, anul acesta mi-am cumpărat o formă și am realizat omuleți din turtă dulce. Forma cumpărată e destul de mare pentru că mi-au ieșit niște omuleți de 10 centimetri. Mie mi s-au părut chiar foarte mari așa că e bine să folosiți chiar o formă mai mică. Rețeta e aceeași de anul trecut, glazura la fel. Am decorat destul de stângaci omuleții, nu e tocmai ușor să decorezi cu royal icing, ai nevoie de multă practică și puțin talent. Oricum, dacă îi faceți împreună cu copii voștri, îi puteți lăsa pe ei să o decoreze, să o decupeze, să-i lăsați să se joace frumos. Cu o formă de plastic pentru pastă de zahăr am realizat și câteva inimioare de turtă dulce. Orice fel de forme ați avea prin casă e bine să le folosiți pentru că astfel puteți crea forme diverse pe care să le decorați apoi după bunul plac sau după talentul și priceperea fiecăruia. 

Timp de preparare: 60 de minute
Timp de răcire: 20 de minute
Timp de coacere: 10 minute

Ingrediente pentru turta dulce:

500 g de făină albă
1 linguriță cu vârf de condimente pentru turtă dulce
1 linguriță de bicarbonat de sodiu
150 g de zahăr pudră
1 ou
125 g de miere de albine
150 g de unt

Pentru glazură de zahăr:

1 albuș
200 g de zahăr pudră
1 linguriță de zeamă de lămâie
1 lingură de amidon
colorant alimentar roșu
colorant alimentar verde

Mod de pregătire:

Pentru compoziția de turtă dulce se topește pe baie de aburi untul împreună cu mierea de albine (sau la cuptorul cu microunde). După ce se topește se amestecă timp din 30 în 30 de secunde până se leagă compoziția și se lasă să se răcorească.
Făina se amestecă cu condimentele și bicarbonatul de sodiu. Oul se bate puțin cu zahărul până se omogenizează. Se adaugă în centrul făinii compoziția de miere și unt apoi oul și se amestecă cu o lingură de lemn. Când începe să se lege se frământă cu mâna și se înfoliază aluatul rezultat care se dă la rece până a doua zi. 
Se presară puțină făină pe masă și întinde aluatul într-o foaie nu prea subțire. Se decupează formele dorite și se așază într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Se coc turtele la temperatură medie pentru 5-8 minute. Se scot pe un grătar și se lasă să se răcească.
Se pregătește glazura. Se mixează albușul cu zahărul adăugat pe rând, puțin câte puțin. Se adaugă zeama de lămâie și amidonul. Se continuă mixarea până rezultă o compoziție densă, omogenă. Dacă nu se folosește imediat glazura, se acoperă cu folie alimentară să nu se usuce și se dă la rece.
Pentru a decora cu ușurință compoziția nu trebuie să fie foarte groasă, puteți renunța la amidon mai ales dacă zahărul vostru e cumpărat și conține deja amidon. Eu am decorat mai întâi cu glazura albă și restul am colorat-o cu câteva picături de colorant gel roșu și verde. E recomandat să folosiți colorant gel și să-l adăugați treptat până ajungeți la culoarea dorită.
Se lasă să se usuce glazura la temperatura camerei și apoi se pot folosi după bunul plac. Le puteți pune în brad, le puteți face cadou sau le puteți mânca alături de cei dragi. Rămân la fel de bune și de moi și după multe zile. La noi nu au rezistat foarte mult.


Spor la treabă!
22 noiembrie 2015

Bulete de cartofi și cașcaval

În mod normal nu consum alimente prăjite, dar la buletele astea nu m-am putut abține. Le-aș fi putut face la cuptor, dar ies mai gustoase prăjite în ulei. Inițial am vrut să le fac doar cu brânză apoi am zis să adaug și cartofi în compoziție. Noi le-am consumat ca pe niște gustărele, dar pot fi introduse într-un antreu alături de alte bunătăți. Sunt bune și în perioada sărbătorilor, aniversărilor sau pot fi luate ca pachețel pentru școală sau serviciu, de ce nu? În loc de bulete puteți face crochete, schimbându-le doar forma. În compoziție se adaugă mărar, dar eu am adăugat pătrunjel pentru că pe aici nu găsesc mărar, din nefericire. 

Timp de pregătire: 30 de minute
Timp de coacere: 10 minute
Timp total de pregătire: 40 de minute
Grad de dificultate: foarte ușor

Ingrediente:

200 g de cartofi fierți în coajă
1 ou
2 linguri de făină
1 lingură de unt moale
100 g de cașcaval ras
mărar proaspăt (sau pătrunjel)
sare, piper

În plus:
1 ou
3 linguri de pesmet
ulei pentru prăjit

Mod de pregătire:

Pentru pregătirea buletelor se  curăță cartofii de coajă și se pisează cu o furculiță. Se adaugă cașcavalul ras, făina, oul, mărarul tocat, untul moale, sare și piper. Se amestecă bine compoziția și se formează buletele care se așază pe o farfurie. Se încinge între timp uleiul pentru prăjit. Se bate oul și se trece apoi fiecare buletă prin ou și pesmet. Se prăjesc apoi  în ulei încins. Se scot apoi pe hârtie absorbantă și se servesc calde. Sunt bune însă și reci. Din compoziția aceasta eu am făcut vreo 12-13 bulete. Dacă vreți să faceți mai multe suplimentați cantitățile indicate în rețetă.


Spor la treabă!
21 noiembrie 2015

Cozonac de post

Anul trecut am făcut un cozonac de post cu dovleac . Anul acesta m-am gândit să fac tot un cozonac de post, dar fără dovleac în compoziție, doar cu nucă. A ieșit neașteptat de bun, eu nefiind cea mai mare iubitoare de rețete dulci de post. Cred că am mai spus asta de nenumărate ori. În perioada postului putem înlocui laptele de vacă cu laptele de migdale sau de soia, untul cu uleiul, etc. Se găsesc nenumărate variante care să confere reușita unui preparat de post.  Cei care au mâncat din cozonacul acesta de post au fost foarte încântați, unii chiar nu și-au dat seama că e de post, iar alții m-au felicitat. Mi-a plăcut și mie cum a ieșit și nu am rezistat să nu înfulec câteva felii. Acestea fiind zise vă las rețeta cozonacului meu de post. Rețineți însă că postul nu e doar despre mâncare așa că fiți cumpătați în toate! 

Timp de preparare: 140 de minute
Timp de coacere: 40 de minute
Timp de răcire: 60 de minute
Timp total de pregătire: 240 de minute
Grad de dificultate: mediu

Ingrediente:

1 kg de făină
250 g de zahăr
100 g de ulei
1/2 litru de lapte de migdale sau de soia
1 lingură de rom (sau vanilie)
50 g de drojdie
1 linguriță rasă de sare

Pentru compoziția de nucă:

200 g de nucă măcinată
4 linguri pline de zahăr
2 linguri de cacao

În plus: ulei pentru uns și granule din zahăr

Mod de pregătire:

Drojdia se înmoaie împreună cu o lingură de lapte și puțin lapte călduț. Separat se opăresc cu lapte fierbinte 3 linguri de făină și se amestecă să nu facă cocoloașe. Se lasă să se răcorească bine și se amestecă apoi cu drojdia până rezultă o compoziție omogenă. Se presară puțină făină deasupra, se acoperă și se lasă la crescut pentru 15-20 de minute. 
Se pune restul de făină într-un vas încăpător, se adaugă drojdia crescută și se începe frământarea adăugând pe rând restul de lapte călduț. La final se adaugă uleiul și se frământă până când aluatul devine elastic și omogen. Se adaugă sarea și aromele. Puteți pune și coajă de lămâie sau de portocală. 
Când aluatul a devenit omogen și elastic se lasă la crescut pentru 1-2 ore. Puteți frământa aluatul și la mână, iar pentru a-l lăsa la crescut într-un loc ferit de curenți și cu o temperatură constantă îl puteți introduce în cuptorul stins cu lumina aprinsă. Acoperiți mai întâi vasul cu un prosop curat sau cu folie de plastic. 

Pentru compoziția de nucă se amestecă nuca măcinată cu zahărul și cacao. Nu se adaugă niciun fel de lichid pentru că oricum se înmoaie la copt. 
După ce a crescut aluatul se împarte în 4 bucăți egale și se întinde cu sucitorul pe masa de lucru. Se unge fiecare foaie de aluat cu compoziție de nucă și se rulează. Se procedează la fel cu  restul bucăților de aluat. Se împletește aluatul rulat și se așază în două tăvi tapetate cu hârtie de copt. Se lasă să crească până când cozonacii își dublează volumul. Se ung apoi cu ulei, se presară granulele din zahăr deasupra și se coace pentru 30-40 de minute la 180 de grade. Dacă se rumenește prea tare în timpul coacerii îi puteți acoperi cu hârtie de copt udă și stoarsă bine. 
Se lasă apoi să se răcească pe un grătar. Știu că nu puteți rezista tentației de a-l tăia cât e fierbinte, dar nu e recomandat. E la fel de bun și a doua zi. 



Spor la treabă!
18 noiembrie 2015

Prăjitură simplă de post

Pentru că ne aflăm în postul Crăciunului m-am gândit să vin în întâmpinarea celor care sunt în căutarea de rețete de post. Eu recunosc că nu stau foarte bine la capitolul dulciuri de post, mereu mă aflu în impas când e vorba să pregătesc un tort sau o prăjitură de post. Partea bună e că se pot face dulciuri de post foarte gustoase. Prăjiturica aceasta am preluat-o tot din cartea Sandei Marin și dacă aveți cartea o găsiți sub denumirea de Prăjitură fără ouă. Am înlocuit laptele cu apa din rețetă și am folosit o marmeladă de portocale. Puteți folosi marmelada sau gemul vostru preferat, iar cu cât acestea sunt mai parfumate și mai dulci cu atât mai bine. Nu conține zahăr, dulceața o preia de la marmeladă sau de la gem. 

Timp de preparare: 20 de minute
Timp de coacere: 30 de minute
Timp de răcire: 60 de minute
Timp total de pregătire: 110 minute
Grad de dificultate: foarte ușor

Ingrediente:

500 g de marmeladă (sau gem)
2 linguri de apă
2 linguri de ulei
220 g de făină
2 lingurițe rase de bicarbonat
2 linguri de rom 
150 g de nuci măcinate grosier

zahăr pudră

Mod de pregătire:

Se preîncălzește cuptorul la 180 de grade. Dulceața se mixează cu apa până devine ca o pastă. Se adaugă apoi uleiul și făina cernută împreună cu praful de copt. Se adaugă romul și la final nucile măcinate nu foarte mărunt. Se toarnă compoziția într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și se coace pentru 30 de minute la temperatura indicată. Se încearcă prăjitura cu o scobitoare și dacă iese curată înseamnă că e gata. Se lasă să se răcească bine de tot înainte de a o tăia. Se decorează apoi cu zahăr pudră. 
Se pot adăuga în compoziție și fructe confiate. Romul se poate înlocui cu vanilia pentru cei care nu sunt mari iubitori de rom .  Puteți locui apa cu lapte de soia sau de migdale. Cu siguranță această prăjiturică se poate îmbogăți cu alte ingrediente  de post care să o facă și mai bună. 



Spor la treabă!
17 noiembrie 2015

Revista Mămica de azi (noiembrie 2015)

Pentru ediția din luna aceasta am gătit cu dovleac, preferatul meu atunci când vine vorba de legume tomnatice. Îmi plac să-l folosesc cel mai mult în deserturi, dar nu refuz nicio porție de supă cremă de dovleac, bogată și aromată. Dacă vorbim de deserturi cu dovleac preferate atunci aleg cu dragă inimă cheesecake-ul cu dovleac. Îl ador, pur și simplu. E cremos, parfumat și colorat. Toată colecția de rețete cu dovleac de la mine de pe blog o găsiți accesând acest link. În revistă o să găsiți doar patru rețete cu dovleac. Le-am ales pe cele care mi-au plăcut mai mult dar și pe cele care pot satisface și pe cei mai mofturoși dintre noi. 










Lecturare plăcută!
15 noiembrie 2015

Amandine

Amandinele sunt prăjiturile mele preferate din cofetăriile de la noi sau cel puțin erau pentru că nu am mai mâncat de ceva timp. Nu cunosc rețeta originală și nici nu mă interesează, am încercat să mă apropii oarecum de amandinele care se găsesc în cofetării și să reproduc gustul copilăriei. Am făcut un fondant de ciocolată în loc de glazura de ciocolată pentru că o amandină fără fondant nu e amandină, nu-i așa?! Cred că fiecare dintre noi e liber să-și facă propria amandină după cum îi place, fără să folosească neapărat kilograme de zahăr și fără să o însiropeze la extrem. Cât despre cremă  de unt și aceasta se poate adapta propriilor exigențe. Sunt versiuni și versiuni de cremă de unt, o puteți face mai lejeră, puteți folosi cafea sau nu, etc. Amandina e o prăjitură care merită reinventată, revizuită și adaptată propriilor gusturi. Am folosit aceeași rețetă pentru blat și pentru cremă ca la tort Amandină

Ingrediente:

1 blat de amandină

Pentru cremă:

250 g de unt moale
100 g de zahăr pudră
50 g de ciocolată neagră  topită (74%cacao am folosit eu)
1 pliculeț cafea solubilă

Pentru sirop:

400 ml de apă
200 g de zahăr
3 linguri de rom

Pentru fondantul de ciocolată:

300 g de zahăr
150 ml de apă
2 linguri de miere de albine
2 linguri de cacao

Mod de pregătire:

Blatul se pregătește ca la tortul Amandină doar că-l puneți într-o formă dreptunghiulară. Se lasă să se răcească bine, se îndreaptă și apoi se taie în două pe lungime. Siropul trebuie să-l pregătiți de dinainte pentru că trebuie să se răcească. Așadar se pune pe foc apa și zahărul și se lasă până se topește zahărul. Se dă deoparte și se se adaugă romul. 
Pentru cremă se mixează untul moale cu zahărul pudră până devine spumos și se topește zahărul. Se încorporează ciocolata topită și cafeaua dizolvată în puțină apă. Se mai mixează pentru 2-3 minute și crema e gata pentru a fi folosită.
Se însiropează primul blat cu siropul de zahăr și se distribuie crema de unt. Se așază al doilea blat deasupra, se însiropează și acesta și se dă prăjitura la rece pentru câteva ore sau peste noapte. 
După ce s-a răcit bine se taie în bucăți egale, iar peste fiecare se va turna fondantul de ciocolată pregătit dintr-un sirop de zahăr și cacao.
Înainte de a vă apuca de sirop puneți în congelator un bol care trebuie să fie rece în momentul în care o să turnați siropul cald în el. Pentru pregătirea siropului se pune apa împreună cu zahărul pe foc și se lasă să fiarbă până ajunge la temperatura de 114 grade. Se toarnă apoi în vasul rece de la congelator și se amestecă cu o lingură de lemn (am folosit eu) până când se răcorește. În mod normal se amestecă în el până ajunge la 50-60 de grade și pe urmă se mixează pânâ când siropul devine alb și se întărește. Eu am renunțat la mixer și am amestecat cu lingura de lemn pentru vreo 10-15 minute. Când a devenit alb și a început să se îngroașe am adăugat cacao și am amestecat în continuare. Pentru a-l putea folosi l-am pus câteva minute pe baie de aburi. Am decorat fiecare amandină cu fondantul de zahăr și le-am dat la rece din nou. Dacă nu vreți să faceți fondant le puteți decora cu ganache de ciocolată. Păstrați puțină cremă pentru final pentru le decora. Eu mi-am păstrat puțină cremă pe care am pus-o la rece, pe urmă am amestecat puțin în ea până când s-a mai înmuiat și am decorat amandinele.  Am folosit și câteva migdale pentru a le decora.




Spor la treabă!
14 noiembrie 2015

Fursecuri șprițate cu ciocolată

Fursecurile sau biscuiții șprițați ne aduc aminte de copilărie. Ne amintim de vremurile în care mamele sau bunicile noastre pregăteau aceși biscuiți cu ajutorul unei forme montate pe mașina de tocat. Între timp au apărut diverse ustensile care ne ușurează oarecum această muncă. Compoziția pentru fursecurile sprițate e moale și tocmai de aceea avem nevoie de o seringă  sau de un pistol de patiserie pentru a realiza formele sau mult mai simplu ne putem folosi de un poș pentru a pune compoziția în tava de copt. Eu am folosit un pistol de patiserie pentru a le realiza, dar tot mai simplu și mai comod mi se pare să folosești poșul cu vârfuri zimțate. Fursecurile acestea mă trimit instant cu gândul la Crăciun, tocmai de aceea am și folosit un decor de sărbătoare pentru a le pune în valoare. Crăciunul e o sărbătoare veselă, colorată, iar dulciurile noastre trebuie să fie la fel de vesele și de colorate.

Timp de preparare: 40 de minute
Timp de coacere: 10 minute
Timp de răcire: 10 minute
Timp de pregătire: 60 de minute

Ingrediente: 

125 g de unt moale
125 g de zahăr pudră
3 gălbenușuri
50 g de lapte
250 g de făină albă
2  g de praf de copt
1/2 baton de vanilie
1 praf de sare

100 g de ciocolată neagră (50%cacao am folosit eu)
decorațiuni colorate


Mod de pregătire:

Untul moale se mixează spumă cu zahărul pudră.Se adaugă sarea și semințele de vanilie, apoi se încorporează făina cernută împreună cu praful de copt. Gălbenușurile se amestecă cu laptele și se adaugă peste compoziția de unt și făină. Se poate realiza compoziția la mână sau cu ajutorul robotului de bucătărie. Rezultă o compoziție moale care se pune într-un poș sau într-un pistol de pastiserie și se creează formele dorite. Eu am șprițat de 3 ori cu pistolul pentru a realiza formele pe care le vedeți. 
Se coc în cuptorul preîncălzit la 180 de grade pentru 10-12 minute maxim. Se rumenesc rapid așa că stați cu ochii pe ele. Trebuie să fie încă moi când le scoateți din cuptor pentru că se mai întăresc pe urmă.

Se scot fursercurile pe un grătar și se lasă să se răcească. Se topește între timp ciocolata pe baie de aburi și se înmoaie  pe jumătate fiecare fursec. Se așază pe o suprafață dreaptă tapetată cu hârtie de copt de preferință. Eu le-am așezat pe staniol pentru că terminasem hârtia de copt. Se decorează cu bomboane colorate sau cu orice altceva mai aveți prin casă. Le puteți decora și cu alune sau nuci măcinate, etc.
Se lasă să se întărească ciocolata, dar le puteți da pentru câteva minute la rece pentru a se întări mai repede. Dacă vreți, puteți adăuga în compoziție și puțină coajă de lămâie rasă. 



Spor la treabă!
10 noiembrie 2015