Lapte cu cacao (ca la bunica) Dohotariu-Avram Alina 20 ianuarie 2013 6 Comments

Lapte cu cacao? Veți gândi ce e special la această rețetă, de ce o pun pe blog? Pentru că îmi aduce aminte de bunica mea, de mamaia cum îi zic eu și de sfârșiturile de săptămână în care ceașca de lapte cu cacao era nelipsită. Era însoțită și de câteva felii de pâine prăjită cu ou, dulci și bune, frigănele cum se mai numesc. Tot ea pregătea și frigănelele, bineînțeles, eu nu trebuia decât să mă trezesc și micul dejun era pregătit. Fiind în perioada liceului, sfârșiturile de săptămână mi le petreceam la țară, la bunici. Știam că mă așteaptă o cană cu lapte cu cacao, din lapte proaspăt de țară. Când am fost iarna aceasta acasă, mi-am amintit că nu mai băusem de ceva timp așa că toată familia mea s-a răsfățat cu lapte cu cacao. De data aceasta eu i l-am pregătit bunicii mele dragi și nu invers. Mă bucur nespus că mai e în viață și îl rog pe D-zeu să îi mai dea zile pe acest pământ să se bucure și de strănepoți:). Sper că nu v-am plictisit și poate o să vă fac să pregătiți și voi o cană de lapte cu cacao, mai ales că e frig și iarna mai are de gând să zăbovească un timp pe la noi. 

Ingrediente:

500 ml de lapte proaspăt
zahăr după gust
2 linguri de cacao
o linguriță de scorțișoară
bucățele de ciocolată 

Mod de preparare:

Nu e ceva complicat de preparat un lapte delicios, cu cacao. Trebuie să încălziți laptele să adăugați zahărul și să-l lăsați să se topească. Separat amestecați cacaoa cu câteva linguri de lapte și apoi îi dați drumul în laptele amestecat cu zahărul. La final adăugați și puțină scorțișoară măcinată pentru un gust mai bun  și cam gata. Eu am spumat puțin lapte simplu la expresor și apoi l-am turnat în ceașca cu lapte și cacao. Am presărat deasupra și câteva bucățele de ciocolată. Nu e obligatorie operațiunea cu spumarea laptelui la expresor, dar mie îmi place să aibă și un strat de spumă deasupra, ca la cappuccino:).  Vouă cum vă place? Simplu și delicios!



Să vă fie de bine!

6 comentarii :

  1. Mi-ai facut o pofta nebuna de un lapte cu cacao!!! Kisses

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu cred ca ai reusit sa ne plictisesti,cel putin pe mine unul.Din contra,ai trezit in mine amintiri frumoase alaturi de bunicii mei insa din pacate nu sunt asa de norocos ca tine sa mai am macar unul dintre ei in viata..pretuieste-i cat sunt.De obicei nu comentez asupra a ceea ce intalnesc pe net mai ales ca am intrat pe blogul tau din pura intamplare.Mult respect si tine-o tot asa.Alex,Buc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc frumos, Alex. Și eu mă gândesc cu groază la clipa când bunica mea nu o să mai fie în viață și e tare dureros că nu o pot vedea măcar o dată pe săptămână. Țin foarte mult la ea. Îmi dau lacrimile când mă gândesc la ea.

      Ștergere
  3. Tocmai am incercat si a iesit super bun! Multunesc frumos pentru aceasta reteta delicioasa!

    RăspundețiȘtergere

Spune-mi ce crezi despre această rețetă! Părerea ta contează pentru mine!